miercuri, 23 noiembrie 2016

Biblio-ucenicii vrăjitori sau Super-biblio-experimente!

Lume, lume, hai la experimente! Științifice! :)
Astăzi am descoperit ce experimente buuune putem face folosind DUL-CIU-RI-LE! Cu puțină apă, puțin praf de copt, niște scobitori, oțet, coca-cola și niște mentosane am putut să petrecem astăzi o oră de științe bazată pe mini-experimente ce s-a dovedit mi-nu-na-tă!
Cum am reușit? Folosind super-cărțile și super-CD-urile bibliotecii care ne arată tainele științelor naturii prin fel de fel de experimente spectaculoase, demonstrații științifice uimitoare și curiozități din lumea care ne înconjoară. Am aflat mulți termeni noi: cromatografie, absorbant, degaja, diluare, dizolvare, densitate, concentrație, erupție, fad, fluid, fuziona, efervescență, ș.m.a, cuvinte pe care nici nu credeam că le putem pronunța, dar să le mai și înțelegem.
Și pentru că unele experimente necesită ceva timp de pregătire, am descoperit între timp și cateva dintre secretele oamenilor de Cro-Magnon sau Homo sapiens fossilis (în franceză, Homme de Cro-Magnon) cel care a fost un reprezentant timpuriu al Omului contemporan din Europa și care a trăit cu 40-12.000 de ani în urmă (paleoliticul superior).
Nu-i așa că știința este frumoasă? Peste două săptămani vom descoperi secretele universului și vom pregăti experimentele cele mai potrivite pentru a afla cateva dintre tainele Terrei.


Imagini 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu