vineri, 27 mai 2011

VACANTA LA BIBLIOTECA


Dragi  parinti,
        Biblioteca Pietrari si voluntarii ei  va propun realizarea proiectului
VACANTA LA BIBLIOTECA prin care se ofera elevilor si tinerilor din localitate un program de activitati educative si distractive pe perioada vacantei de vara.
MODULE DE INSTRUIRE:
Cursuri de engleza, italiana si spaniola (incepatori)
Cursuri de utilizare a calculatorului (incepatori)
Povestile copilariei noastre
Teatru- actorie
Dansuri populare
Fotografie
Origami si quiling
Concursuri  si jocuri in aer liber
INSCRIERI in perioada 25 MAI-15 IUNIE 2011
INFORMATII la sediul Bibliotecii Pietrari, tel.0250 864 200, e-mail bibliotecapietrari@yahoo.com

joi, 26 mai 2011

O ora la biblioteca

Astazi biblioteca a frematat de glasuri de copii...
Ce s-a intamplat oare in "cetatea cuvintelor"???
La ora 10 au sosit copiii claselor a VII-a A si a VIII-a B de la scoala din localitate, insotiti de domnisoara profesoara Sandulescu Anamaria, care a desfasurat o ora la biblioteca in cadrul proiectului propus de Biblioteca Pietrari, folosind tehnologia moderna a Biblionetului. Astfel copiii au putut urmari pe ecranul videoproiectorului "Cele sapte minuni ale lumii contemporane", "Inventatori si descoperirile lor", "Superlative geografice", "Curiozitati din lumea plantelor si animalelor", "Meniuri exotice- Beijing" si chiar "Istoria ciocolatei", imbogatindu-si astfel atat cunostintele de geografie, dar si pe cele de cultura generala.
La ora 11, copiii din grupa mica condusi de doamna educatoare Diaconu Livia au vizionat CD-ul intitulat "Scaparici si jocurile sale", si, chiar daca au o varsta foarte mica, copiii au reusit sa gaseasca solutiile exercitiilor matematice propuse de Scaparici, l-au ajutat pe acesta sa culeaga polenul zburand din floare in floare, au aflat mai multe lucruri despre ziua de 1 iunie si au reusit sa gaseasca corespondentele unor obiecte, fiind felicitati de fiecare data de catre zana cea buna, dar si de catre bibliotecara si educatoarea care le-au pregatit aceasta ora minunata.


joi, 19 mai 2011

Ziua Internationala a Muzeelor

Ieri, 18 mai 2011, la biblioteca a fost sarbatorita Ziua muzeelor.
Copiii, ajutati de voluntari si de bibliotecara, au invatat sa foloseasca aplicatia Google Art Project prin care au reusit sa faca turul virtual al celor mai importante muzee ale lumii: Palatul Versailles, Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Muzeul Van Gogh din Amsterdam, Galeriile Tetryakov din Moscova, Galeriile Uffizy din Florenta,  Muzeul Metropolitan din New York, Galeriile Nationale din Berlin s.a. Pe langa zecile de intrebari legate de perioada in care au fost construite cladirile care gazduiesc muzeele, de sculptorii si pictorii  care au realizat remarcabilele capodopere de arta gazduite in colectiile acestora, de regii, reginele, imparatii si imparatesele care apareau in unele picturi si pe care ochii curiosi ai copiiilor ii vedeau pentru prima data, chiar daca la lectiile de istorie invatasera despre acestia, a aparut  si intrebarea unuia dintre copii "Doamna, dar muzee de la noi din tara, nu sunt?"...
O simpla cautare pe Google a scos in evidenta faptul ca Muzeul Grigore Antipa din Bucuresti isi prezinta colectiile la fel de modern ca celelalte muzee din lume - virtual. Curiozitatea copiiilor a fost inca o data (a cata oara???) satisfacuta, acestia ramanand uimiti de bogatul patrimoniu format din colectii zoologice, de minerale si roci, paleontologice si etnografice detinute de muzeul din tara noastra.
In incheiere copiii au rasfoit cartile din expozitia pregatita special si au participat la un concurs gen "Cine stie, castiga".
De ce oare ne-am propus sa aniversam aceasta zi? Deoarece incercam sa atragem atentia asupra rolului important pe care il joaca muzeele, in ceea ce priveste respectul si recunoasterea diferentelor. Pe de o parte, acestea dau un sens nou comunitatii, punand in valoare patrimoniul cultural comun, pe de alta parte, ele pot sa aduca la lumina rolul indivizilor si al grupurilor, ale caror singularitati si diferente stau la baza diversitatii inerente a acestui patrimoniu comun.
 Din alt punct de vedere, SI NOI, BIBLIOTECARII, EDUCAM...







marți, 17 mai 2011

Un ghid util pentru bibliotecari


Recomand tuturor colegilor mei lucrarea "Ghid de bune practici in situatii de risc- pentru uzul bibliotecilor publice" pe care o puteti consulta la adresa:http://www.biblionet.ro/upload/documents/librarie/2511/pdf/17412/ghid.pdf
Lucrarea a fost realizata in urma colaborarii dintre 15 Coordonatori Judeteni ai programului Biblionet care au format in mod voluntar Grupul Impact, un nucleu de profesionisti entuziasti care doresc sa contribuie la modernizarea bibliotecilor din Romania.
Acest Ghid ofera , asa cum sustine si dl. Paul Andre-Baran , "o farama de speranta si o directie de actiune in mijlocul problemelor economice dificile cu care se confrunta Romania". 

miercuri, 11 mai 2011

Proiectul "Te iubeste mama"


"Proiectul „Te iubeşte mama”, iniţiat de Asociaţia ALA Milano Onlus şi Fundaţia
IREX România îşi propune să-i ajute pe copiii din România, dar şi pe părinţii din
străinătate să ţină legătura mai des prin intermediul Skype. Pentru început, doar
părinţii din Milano, Italia, care nu au calculatoare conectate la Internet pot merge la
sediul Asociaţiei ALA Onlus (via Boifava 60/a), urmând ca în viitor să se caute
soluţii pentru a înlesni şi legătura cu ţara a altor părinţi plecaţi. Copiii din ţară pot
merge la bibliotecile din apropierea lor unde prin intermediul proiectului Biblionet
au fost instalate calculatoare conectate la internet.

„Te iubeşte mama” este un proiect care s-a născut din zero bani şi mult suflet.

Silvia Dumitrache a plecat în ţară în urmă cu mulţi ani, „cu o geantă în mână şi
copilul în braţe”, după cum îşi aminteşte. Acum lucrează în cadrul Asociaţiei ALA
Milano Onlus şi le găseşte imigranţilor din Milano, români dar şi de alte naţionalităţi,
de lucru sau îi ajută în diverse probleme sociale cu care se confruntă. După ce multe
mame românce disperate au trecut pragul Asociaţiei, Silvia s-a gândit că nu există
ajutor mai mare decât acela de a le da ocazia să-şi vadă copiii şi să vorbească cu ei.
„Am văzut un documentar despre cât de devastaţi sunt copiii şi cum se sinucid din
 cauza părinţilor plecaţi. Am fost foarte mişcată. Atunci am hotărât că trebuie să fac
ceva. Am pus cauza pe Facebook anul trecut şi acum sunt peste 2500 de susţinători”, povesteşte românca.

„E nevoie să facem mai mult. Scopul proiectului este susţinerea comunicării audio-vizuale între părinţii aflaţi la muncă în Italia cu copiii rămaşi în România în vederea diminuării numărului mereu crescând de sinucideri în rândul copiilor rămaşi în urmă. Nimeni nu ştie ce simte un copil când se întoarce acasă şi casa e goală”, povesteşte Silvia Dumitrache.

Proiectul „Te iubeşte mama” care este în continuare în căutare de parteneri are cu atât mai mult fundament cu cât în primele patru luni ale anului a fost raportată o creştere cu 200.000 a românilor imigranţi în Italia şi acestea sunt doar cifrele oficiale. Numărul total al românilor din Peninsulă este de 1,2 milioane, potrivit oficialilor, dar Silvia Dumitrache crede că ar fi în jur de 2,5 milioane. La fel de îngrijorător este şi faptul că potrivit ultimelor statistici, 16% dintre copiii „singuri acasă” nu şi-au mai văzut părinţii de mai bine de un an şi 3% chiar în ultimii patru ani."

Si Biblioteca Pietrari, ca si alte biblioteci din tara noastra, sustine proiectul "Te iubeste mama".
 Au fost identificati pana in prezent 15 copii din localitatea noastra care au unul sau chiar ambii parinti plecati in strainatate; multi dintre ei au reusit, in urma cursurilor organizate la biblioteca, sa intre deja in contact cu parintii lor prin intermediul biblionetului. Cei 15 sunt: Gabriela Ocroteala (Italia), Gabi Pearcu (Italia), Roxana Stroila (Italia), Georgiana Popa (Italia), Cristina Marinoiu (Italia), Liviu Parantuca (Italia), Ionut Marinoiu (Austria), Victor Capanu (Slovenia), Denisa Popa (Cipru), Alexandru Plavet (Grecia), Rebecca Bratu (Spania), Dorin Codoi (Marea Britanie), Andrada Neacsu (Marea Britanie), Marinela Nuta (Franta), Marian Florescu (Grecia).
Iata cateva imagini cu Denisa, fetita care a ramas in grija bunicii ei inca de cand avea numai 9 luni, care o creste de una singura, dupa ce parintii ei au plecat in Cipru in urma cu cinci ani. Denisa este un copil foarte silitor, cuminte, invata foarte bine, iar pe langa faptul ca a participat la cursurile de limbi straine organizate la biblioteca in vacanta de primavara, s-a obisnuit sa-si faca zilnic temele la biblioteca, alaturi de colegii ei. Duminica vine insa la biblioteca pentru altceva...pentru a vorbi cu mama pe Skype. Bucuria de a-si vedea mama pe webcam este nemarginita de fiecare data, chiar daca ochii sunt plini de lacrimi. 
Pentru Denisa, cuvantul "DOR"are alte semnificatii, mult mai profunde, mai intense.
Sarut mana, mami!


Uite-o si pe buni, e langa mine!

Denisa o ajuta pe buni sa vorbeasca cu fata ei

Te iubesc, mami!

Saptamanal, Denisa vorbeste cu parintii ei

Astfel a reusit sa primeasca si pozele de la cununia religioasa a parintilor ei ce a avut loc tot in Cipru.



Iata cum, chiar si numai virtual, fetita si bunica ei au putut sa le fie alaturi celor plecati departe de casa.



Calatorie prin Europa

Ziua Europei  a fost sarbatorita luni, 9 mai 2011,ora 12 si la Biblioteca si Scoala Pietrari.
In deschidere, elevii au vizionat prezentarea power point dedicata acestui eveniment, dupa care si-au testat cunostintele printr-un inedit si atractiv joc "X si O". Dupa ce au fost familiarizati cu informatiile esentiale, sintetizate, despre Uniunea Europeana, informatii care au fost puse la dispozitie prin intermediul site-ului http://europa.eu/teachers-corner/9_12/index_ro.htm, copiii au fost impartiti in doua grupe si au fost rugati sa modeleze din hartie colorata barcute si avioane; astfel am obtinut o grupa a marinarilor si o grupa a aviatorilor. Avand la dispozitie aceste "mijloace de transport", copiii au plecat intr-o calatorie imaginara din Romania (respectiv din Bucuresti sau din Constanta, in functie de modul in care se deplasau - prin aer sau pe apa) prin tarile Uniunii Europene, avand la dispozitie harta politica a continentului european proiectata pe ecranul videoproiectorului. Tara de destinatie era apoi descrisa in cateva cuvinte de cel care calatorea, scotandu-se in evidenta orasele si obiectivele turistice, limba vorbita, mancarea traditionala, sportul specific, etc.
Dupa aceasta "plimbare", copiii au fost rugati sa se apropie de expozitia tematica de carte realizata in biblioteca. In cadrul expozitiei, un loc aparte a fost ocupat de volumele de povesti scrise de autori din tari europene, copiii fiind rugati sa precizeze nationalitatea scriitorilor si sa faca o scurta recomandare a volumelor prezentate.
Astfel, copiii din Pietrari au facut o calatorie inedita prin Europa afland mai multe amanunte legate de formarea Uniunii Europene, dar si despre geografia, istoria, literatura si cultura statelor Uniunii Europene.






vineri, 6 mai 2011

O ora la biblioteca

Cei mai mici utilizatori au venit astazi la biblioteca! Insotiti de doamna educatoare Livia Diaconu, copiii din grupa mica ai Scolii Pietrari au petrecut o ora speciala, inedita, in care au facut o excursie virtuala, printr-o padure finlandeza, ascultand fosnetul frunzelor, susurul izvoarelor si cantecul pasarilor la adresa:
   http://w3.upm-kymmene.com/upm/forestlife/index.html, au putut viziona plantele si animalele ocrotite de lege din Romania, au ghicit animalele domestice din videoghicitorile prezentate de bibliotecara, au identificat insectele din miniatlasul video pregatit special pentru ei, dupa ce initial petrecusera o alta ora, in aer liber, in parcul scolii. Pe tot parcursul prezentarii copiii au cantat, impreuna cu doamna educatoare si cu bibliotecara, cantecelele invatate de ei la clasa.
In incheierea activitatii le-a fost citita povestea "Muzicantii din Bremen" facand cunostinta cu cocosul, pisica, cainele si magarul care au reusit sa puna pe fuga piratii cei rai prin "cantecul" lor, dupa care au putut viziona si DVD-ul "Simsala Grimm si Muzicantii din Bremen", adaptare dupa povestea scrisa de Fratii Grimm.